Ne putem uita in trecut la inceputurile pandemiei. Cum am reusit sa facem fata incertitudinii, anxietatii, stresului si fricii de moarte? In mod sigur multi dintre noi am gasit diverse strategii si ajutoare de orice fel la care am apelat. In masura in care si-au dovedit utilitatea, amintiti-va de ele si folositi-le din nou, criza continua si orice solutie care s-a dovedit eficienta ne poate fi iarasi de ajutor.
Desi situatia globala este de asa natura incat faciliteaza focusul pe trairile interioare, nu pe ce avem de facut, totusi pastrarea unei rutini active zilnice ajuta in stabilitatea echilibrului psihic.
Studiile arata ca trezitul la aceeasi ora, mesele regulate, sportul si activitatile planificate in mod regulat introduc in mintea omului senzatia de control asupra propriei vieti. Chiar daca aceasta traire are o doza de iluzoriu in vremuri incarcate de incertitudine, totusi ajuta la mentinerea ordinii in minte, ordine care se extinde si asupra aspectelor importante din viata.
Nu in ultimul rand, rutina si autodisciplina reduc doza de anxietate si fac creierul sa creada ca noi suntem in controlul propriei vieti, nu starile noastre emotionale. Ramanand activi si ancorati in diverse activitati care ne trezesc interesul, vom simti ca progresam si ca suntem eficienti si utili, lucruri care ajuta mult la mentinerea echilibrului emotional.
Asadar haosul pe care situatia de pandemie, si apoi de razboi, l-a adus in vietile noastre, poate fi diminuat prin ceea ce noi facem zi de zi pentru a cladi si mentine echilibru interior.